Category Archives: Fiscal

Facturile electronice

Dispoziţii generale
Factura în formă electronică
Condiţiile pentru a se emite facturi în formă electronică
Omologarea sistemelor informatice
Anularea facturilor

Dispoziţii generale

Legea nr. 260/2007 stabileste regimul juridic al documentelor în formă electronică ce conţin date privind operaţiunile economice de schimb sau vânzare de bunuri sau servicii între persoane care emit şi primesc facturi, bonuri fiscale sau chitanţe în formă electronică.

Prin emiterea facturilor în formă electronică se înţelege operaţiunea de întocmire, semnare electronică şi marcare temporală a facturilor în formă electronică utilizând un sistem informatic omologat.

[sus]

Factura în formă electronică

Persoana fizică sau juridică ce emite facturi poate să opteze pentru emiterea facturilor în formă electronică, cu condiţia garantării autenticitatii, originii şi integrităţii conţinutului, conform condiţiilor prevăzute de prezenta lege.

Factura în formă electronică respectă formatul şi conţinutul stabilite de actele normative speciale şi va conţine marca temporală care certifică momentul emiterii şi semnătura electronică a emitentului facturii. Certificatul aferent semnăturii electronice a emitentului facturii în formă electronică va conţine informaţii privind identificatorul fiscal şi numărul notificării înregistrate la Ministerul Finanţelor.

[sus]

Condiţiile pentru a se emite facturi în formă electronică

Emitentul facturii în formă electronică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  1. să utilizeze un sistem informatic omologat;
  2. să dispună de mijloace tehnice şi umane corespunzătoare pentru garantarea securităţii, fiabilităţii şi continuităţii serviciilor de prelucrare a datelor în formă electronică;
  3. să folosească personal cu cunoştinţe de specialitate în domeniul tehnologiei semnăturii electronice şi cu o practică suficientă în ceea ce priveşte procedurile de securitate corespunzătoare;
  4. să fie în măsură să gestioneze şi să arhiveze toate informaţiile privind fiecare factură în formă electronică emisă;
  5. să utilizeze sisteme omologate pentru arhivarea de facturi în formă electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică.
  6. să menţină evidenta facturilor electronice emise într-un registru electronic de evidenţă a facturilor în formă electronică şi să menţioneze existenţa unui exemplar pe suport de hartie, daca este cazul.

[sus]

Omologarea sistemelor informatice

Potrivit Ordinului nr. 488/2009, emitentul facturii în formă electronică are obligaţia să folosească un sistem informatic omologat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

Emitentul facturii în formă electronică ce solicită omologarea sistemului informatic are obligaţia să transmită MCSI următoarele documente:

  • cererea de omologare;
  • raport de audit – auditul va fi realizat de către un auditor independent faţă de emitentul facturii în formă electronică şi faţă de producătorul sistemului informatic a cărui omologare se solicită. Raportul de audit poate fi realizat de o persoană fizică sau juridică, certificată ca auditor de sisteme informatice;
  • descrierea funcţională a sistemului informatic;
  • planul de securitate a sistemului informatic;
  • certificări privind securitatea sistemului informatic, acolo unde acestea există;
  • declaraţia pe propria răspundere a auditorului, prin care este exprimată independenţa sa faţă de emitentul facturii în formă electronică şi producătorul sistemului informatic auditat;
  • dacă este cazul, descrierea echipamentelor necesare realizării procesului de conversie, în situaţia în care emitentul de drept al facturii în formă electronică are un contract valabil încheiat în baza căruia beneficiază de servicii de conversie a facturilor emise pe suport hârtie în facturi în formă electronică;
  • dovada achitării tarifului de omologare – 9.000 de lei.

[sus]

Anularea facturilor

Pentru anularea unei facturi în format electronic emitentul şi beneficiarul acesteia trebuie să încheie un act juridic prin care se specifică anularea de comun acord şi care conţine:

  1. seria şi numărul fiecărei facturi anulate;
  2. data emiterii fiecărei facturi anulate;
  3. data transmiterii fiecărei facturi anulate;
  4. data anulării;
  5. semnătura olografă a părţilor şi stampila, unde este cazul.

Actul juridic se întocmeşte în 3 exemplare, din care un exemplar rămâne emitentului, unul beneficiarului, iar al treilea este păstrat de către persoana abilitată să opereze anularea facturii electronice.

Emitentul este obligat să notifice Ministerului Finantelor anularea facturii în formă electronică, menţionând datele de identificare a fiecărei facturi anulate şi data la care a fost întocmit documentul prin care s-a convenit anularea.

[sus]

Impozitul forfetar

Conform OUG nr. 34/2009, impozitul minim se va aplica în cazul firmelor al căror impozit pe profit se situează sub nivelul aferent intervalului veniturilor în care se încadrează.

Pentru încadrarea în tranşa de venituri totale anuale, se vor lua în calcul veniturile totale, obţinute din orice sursă, înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se vor scădea:

  1. veniturile din variaţia stocurilor;
  2. veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
  3. veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvenţiilor guvernamentale şi a altor resurse pentru finanţarea investiţiilor;
  4. veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, conform reglementărilor legale;
  5. veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor legale;
  6. veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare;
  7. veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative.

Potrivit OUG nr. 34/2009, impozitul pe profit minim, calculat în funcţie de venituri, va fi stabilit astfel:

  • pentru venituri totale anuale între 0 – 52.000 de lei – impozit minim anual de 2.200 de lei;
  • pentru venituri totale anuale între 52.001 – 215.000 de lei – impozit minim anual de 4.300 de lei;
  • pentru venituri totale anuale între 215.001 – 430.000 de lei – impozit minim anual de 6.500 de lei;
  • pentru venituri totale anuale între 430.001 – 4.300.000 de lei – impozit minim anual de 8.600 de lei;
  • pentru venituri totale anuale între 4.300.001 – 21.500.000 de lei – impozit minim anual de 11.000 de lei;
  • pentru venituri totale anuale între 21.500.001 – 129.000.000 de lei – impozit minim anual de 22.000 de lei;
  • pentru venituri totale anuale de peste 129.000.001 de lei – impozit minim anual de 43.000 de lei;

Noua grilă de impozitare minimă se aplică şi în cazul microîntreprinderilor care optează pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

De asemenea, potrivit OUG nr. 34/2009, contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi la care impozitul pe profit datorat este mai mic decat 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

În plus, OUG nr. 34/2009 prevede că, până la 31 decembrie 2010, în cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, nu se deduce taxa pe valoarea adaugată aferentă achiziţiilor acestor vehicule şi nici taxa aferentă achiziţiilor de combustibil destinat utilizării pentru vehiculele care au aceleaşi caracteristici, aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanei impozabile, cu excepţia vehiculelor care se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

  1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie, reparaţii, pază şi protecţie, curierat, transport de personal la şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de agenţi de recrutare a forţei de muncă;
  2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;
  3. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane, instruirea de către şcolile de şoferi, transmiterea folosinţei în cadrul unui contract de leasing financiar sau operaţional;
  4. vehiculele utilizate în scop comercial, respectiv în vederea revânzării.

Limitarea deducerii TVA nu se aplică pentru avansurile care au fost achitate înainte de data de 1 mai 2009 pentru valoarea totală sau parţială a vehiculelor rutiere motorizate, daca livrarea acestora intervine după data de 1 mai 2009 inclusiv.

Prin achiziţie de vehicule se înţelege cumpărarea unui vehicul din România, importul sau achiziţia intracomunitară a vehiculului, potrivit OUG nr. 34/2009.

Potrivit OUG nr. 34/2009, pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, exclusiv cele privind combustibilul, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice, vor fi deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecarei persoane cu astfel de atribuţii.

Activităţile exceptate de la utilizarea casei de marcat electronice fiscale

De la obligaţia utilizării casei de marcat sunt exceptate următoarele activităţi economice (art. 2 din OG 28/1999 republicată):

  1. comerţul ocazional cu produse agricole autohtone efectuat de către producătorii agricoli individuali deţinători de autorizaţie în pieţe, târguri, oboare sau în alte locuri publice autorizate, livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, precum şi activităţile de jocuri de noroc desfăşurate cu mijloace tehnice de joc ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
  2. serviciile de alimentaţie publică efectuate în mijloace de transport public de călători
  3. *** Abrogată
  4. vânzarea de ziare şi reviste prin distribuitori specializaţi
  5. transportul public de călători pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii, precum şi cu metroul
  6. activităţile pentru care încasările se realizează pe bază de bonuri cu valoare fixă tipărite conform legii – bilete de acces la spectacole, muzee, expoziţii, târguri şi oboare, grădini zoologice şi grădini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc şi altele similare
  7. activităţile de asigurări şi ale caselor de pensii, precum şi activităţile de intermedieri financiare, inclusiv activităţile auxiliare acestora. Nu sunt exceptate activităţile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice, altele decât operaţiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta instituţiilor de credit, aparţinând acestor instituţii, precum şi cele efectuate prin intermediul automatelor de schimb valutar;
  8. activităţile desfăşurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implică crearea unei societăţi comerciale;
  9. vânzarea obiectelor de cult şi serviciile religioase prestate de instituţiile de cult;
  10. *** Abrogată
  11. comerţul cu amănuntul prin comis-voiajori, precum şi prin corespondenţă, cu excepţia livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine şi unităţile de alimentaţie publică, pe bază de comandă;
  12. serviciile de instalaţii, reparaţii şi întreţinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;
  13. vânzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de către agenţiile de turism, definite potrivit legii;
  14. furnizarea la domiciliul clientului a energiei electrice şi termice, a gazelor naturale, a apei, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobilă, de poştă şi curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de Internet;
  15. efectuarea lucrărilor de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de locuinţe;
  16. serviciile medicale cu plată prestate la domiciliul sau la locul de muncă al clientului;
  17. *** Abrogată
  18. *** Abrogată

Intră sub incidenţa prevederilor art 2 lit. h) din ordonanţa de urgenţă:

  1. profesiile libere sub toate formele de organizare, care nu implica crearea unei societăţi comerciale desfăşurate de către notari, avocaţi, experţi autorizaţi, medici, experţi-contabili, contabili autorizaţi, arhitecţi, precum şi de alte persoane fizice care prestează servicii cu caracter profesional în domeniul ştiinţific, literar, artistic şi educativ;
  2. activităţile economice desfăşurate în mod independent, inclusiv prin practicarea unei meserii, de către persoanele fizice autorizate potrivit legii, cu excepţia activităţilor de taximetrie auto pentru mărfuri şi persoane.

Dreptul de preemţiune

Reglementat de Legea nr. 10/2001 – modificată prin Legea 247/2005.

Reglementat de Legea 26/1996, Codul silvic.

Prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor.

Prevăzut de Legea nr. 422/2001 privind protecţia patrimoniului.

Legislaţie.

Dreptul de preemţiune reprezintă dreptul uneia din părţi de a fi preferată unei alte persoane la cumpărarea sau vânzarea unui anumit bun.

Legea nr. 10/2001 – modificată prin Legea 247/2005.

Articolul 17. alin.1 din prezenta lege precizează că locatarii imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) şi lit. b) pct. 1[Lista imobilelor ce intră sub incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată: imobile ocupate de unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul de stat (grădiniţe, şcoli, licee, colegii, şcoli profesionale, şcoli postliceale, instituţii de învăţământ superior); lista imobilelor ce intră sub incidenţa art. 13 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată imobile ocupate de sedii ale partidelor politice legal înregistrate], care face parte integrantă din prezenta lege, au drept de preemţiune la cumpărarea acestora.

În situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la capitolul III din lege şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la capitolul III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare de sine-stătătoare, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.

Deţinătorul suprafeţei adăugate imobilului preluat are drept de preemţiune la cumpărarea suprafeţei restituite fostului proprietar sau, după caz, moştenitorului acestuia, dispoziţiile art. 17 fiind aplicabile în aceste situaţii indiferent de calitatea deţinătorului.

Noul proprietar al suprafeţei restituite în proprietate potrivit art. 181 alin. 2 are un drept de preemţiune la cumpărarea suprafeţei adăugate imobilului după trecerea acestuia în proprietatea statului, dispoziţiile art. 17 alin. 2 şi 3 fiind aplicabile în mod corespunzător.

[sus]

Legea 26/1996, Codul silvic.

Potrivit art. 52 alin. 1 din Codul silvic: Statul, prin autoritatea publică centrală care răspunde de sivicultură, are un drept de preemţiune la toate vânzările de bunăvoie sau silite, la preţ şi în condiţii egale, pentru enclavele din fondul forestier proprietate publica şi terenurile limitrofe acestora, precum şi pentru terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră.

Acesta constituie un drept subiectiv civil, legal, patrimonial, incesibil şi temporar, recunoscut statului în calitatea sa de persoană juridică, în temeiul căruia acesta poate dobândi proprietatea terenurilor ce constituie enclave din fondul forestier proprietate publică sau sunt limitrofe acestui fond, precum şi terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră, în cazul vânzării lor, cu preferinţă faţă de orice cumpărător, la preţ şi condiţii egale.

Art. 53 alin. 2 din Codul silvic dispune: “Proprietarul vânzător este obligat să încunonştiinţeze, în scris, unitatea silvică teritorială în raza căreia se află terenul respectiv, în legătură cu intenţia de vânzare. Unitatea silvică sesizată îşi va manifesta opţiunea în termen de 30 de zile, după care dreptul de preemţiune încetează”.

Deşi legea nu prevede expres, înştiinţarea trebuie să cuprindă elementele esenţiale ale viitorului contract de vânzare-cumpărare şi anume datele necesare pentru identificarea terenului, preţul pretins, condiţiile vânzarii. Numai astfel statul poate aprecia dacă este cazul sau nu să-şi exercite dreptul de preemţiune.

Art. 52 din Codul silvic dispune expres că dreptul statului se exercită la preţ şi în condiţii egale. Aceasta înseamnă că statul nu va putea cumpăra la un preţ inferior celui oferit de un alt potenţial cumpărător. Revine vânzătorului sarcina de a dovedi care este acest preţ, prezentând, spre exemplu, o ofertă de cumpărare sau chiar un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat cu un terţ.

Evident, această problemă nu se va pune atunci când oferta de vânzare a fost făcută direct statului, la un preţ determinat. Dacă statul va refuza să cumpere, terenul nu va putea fi însă vândut altcuiva la un preţ inferior.

Dreptul de preemţiune al statului se exercită şi în cazul vânzărilor silite, adică al acelor vânzări care se realizează numai prin licitaţie publică în cazul executării silite imobiliare sau în cea a unei proceduri de redresare sau de lichidare judiciară a unei sociatăti comerciale reglementată de Legea nr. 64/1995.

Sancţiunea nerespectării dreptului statului este nulitatea absolută, prin art. 52 alin. 2 (teza finală) din Codul silvic dispunându-se că vânzarea făcută cu nerespectarea dispoziţiilor de mai sus este nulă de drept, interesul astfel ocrotit fiind cel general. Ca urmare, actul va putea fi atacat cu acţiune în constatarea nulităţii absolute de către stat, procuror, părţile actului juridic sau de orice altă persoană care are interes. Nulitatea va putea fi invocată chiar şi de instanţă, din oficiu.

Vor atrage sancţiunea nulităţii absolute atât încheierea contractului de vânzare-cumpărare fără efectuarea înştiinţării prevăzute de lege cât şi încheierea sa înainte de expirarea termenului de opţiune de 30 de zile. Aceeaşi va fi situaţia şi atunci când vânzarea se va realiza către un terţ, după ce statul şi-a manifestat intenţia de a cumpăra sau de a nu cumpăra, dar în alte condiţii, mai avantajoase, cuprinse în înştiinţarea făcută conform art. 52 din Codul silvic.

[sus]

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor.

Chiriaşul are drept de preemţiune în toate cazurile în care proprietarul intenţionează să vândă locuinţa închiriată. În cazul în care proprietarul notifică chiriaşului, cu cel puţin un an înainte de expirarea termenului contractual, refuzul de a reînnoi contractul deoarece are intenţia de a vinde locuinţa (motiv de refuz prevăzut în art. 14 alin. 2 lit. b), chiriaşul are un drept preferinţă la cumpărarea locuinţei la preţ egal (drept de preemţiune – art. l8 alin. 1 din OUG nr. 40/1999). El are acest drept şi în cazul în care proprietarul vinde locuinţa înainte de expirarea perioadei de închiriere (art. 21 din OUG nr. 40/1999) şi deci, problema refuzutui de a reînnoi contractul încă nu se pune.

Dacă dreptul de proprietate asupra locuinţei se transmite pe altă cale, în afara contractului de vânzare-cumpărare (contract de donaţie, de întreţinere, inclusiv moştenire legală sau testamentară), chiriaşul nu are nici un drept special la cumpărarea locuinţei.

[sus]

Legea nr. 422/2001 privind protecţia patrimoniului.

În articolul 4 la aliniatul 4 legea prevede că monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune al statului român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, sau al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării. Proprietarii persoane fizice sau juridice care intenţionează să vânda monumente istorice vor înştiinţa în scris direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor transmite Ministerului Culturii şi Cultelor înştiinţarea prevazută la art. 4 alin. 5 în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Termenul de exercitare a dreptului de preemţiune al statului este de maximum 30 de zile de la data înregistrării la Ministerul Culturii şi Cultelor a înştiinţării prevăzute la art. 4 alin. 5; titularii dreptului de preemţiune vor prevedea în bugetul propriu sumele necesare destinate exercitării dreptului de preemţiune; valoarea de achiziţionare se negociază cu vânzătorul.

În cazul în care Ministerul Culturii şi Cultelor nu îşi exercită dreptul de preemţiune în termenul prevăzut la art. 4 alin. 7, acest drept se transferă autorităţilor publice locale, care îl pot exercita în maximum 15 zile.

Cu privire la înstrăinarea, închirierea sau concesionarea imobilelor monumente istorice proprietarii acestora au printre alte obligatii şi să înştiinţeze în scris direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, despre intenţia de a înstrăina monumentul istoric, în vederea exercitării dreptului de preemţiune al statului sau, dupa caz, al unităţii administrativ-teritoriale, în condiţiile prezentei legi.

Constituie contravenţii la regimul de protecţie a monumentelor istorice, dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni încalcarea de către proprietar a obligaţiilor prevăzute la articolul 38.

[sus]

Legislaţie. Legea nr. 422/2001 privind protecţia patrimoniului. Legea 26/1996, Codul silvic. Legea nr. 10/2001 – modificată prin Legea 247/2005. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor.

[sus]