Uzucapiunea (prescripţia achizitivă)
Dobândirea proprietăţii sau a altui drept real prin posedarea neîntreruptă a lucrului, în tot timpul fixat de lege, se numeşte uzucapiune.
Codul civil reglementează atât prescripţia achizitivă, cât şi prescripţia extinctivă. Prescripţia achizitivă duce la dobândirea unui drept real, pe când prescripţia extinctivă are ca efect încetarea posibilităţii de a obţine realizarea, prin constrângere, a unor drepturi.
Poate fi dobândit prin uzucapiune orice bun imobil care se găseşte în circuitul civil, adică este alienabil. Imobilele care sunt inalienabile nu pot fi dobândite prin uzucapiune, cum sunt cele care fac parte din domeniul public.
Bunurile mobile pot fi revendicate. Acţiunea în revendicare a acestora este imprescriptibilă, ca şi pentru imobile, dar posesorul nu poate invoca prescripţia achizitivă la imobile, ci numai la imobile. În cazul bunurilor mobile termenul de prescripţie curge din momentul când proprietarul a pierdut posesia lucrului.
Uzucapiunea presupune o posesie neviciată, adică utilă. Posesia trebuie, deci, să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Prin uzucapiune nu se cere condiţia ca proprietarul lucrului să aibă la cunoştinţă că acesta este posedat de altul.
Uzucapiunea poate fi de două feluri:
- uzucapiunea de 30 de ani;
- uzucapiunea de 10 până la 20 de ani.
Pentru a opera uzucapiunea de 30 de ani, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- să existe posesie de 30 de ani;
- posesia să fie utilă, adică neviciată.
Pentru a opera uzucapiunea de la 10 la 20 de ani, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- să existe o posesie utilă asupra lucrului;
- posesia utilă să se întemeieze pe just titlu;
- posesia să dureze de la 10 al 20 de ani;
- posesia să fie de bună credinţă.
Prin just titlu se înţelege un act translativ de proprietate care provine de al altcineva decât proprietarul.