Fidejusiunea (cauţiunea)
Fidejusiunea sau cauţiunea este un contract prin care o persoană numită fidejusor se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa.
Fidejusunea poate fi de trei feluri:
- convenţională, când înseşi părţile, debitorul şi creditorul, cad de acord asupra necesităţii aducerii unui garant;
- leaglă, când printr-o dispoziţie a legii debitorul este obligat să aducă un fidejusor pentru garantarea obligaţiilor ce-i revin;
- judecătorească, când, într-o cauză litigioasă, instanţa judecătorească este aceea care dispune aducerea unui fidejusor, care să garanteze executarea obligaţiei unei persoane.
Fidejusorul trebuie să îndeplineacă anumite condiţii speciale de solvabiliate şi de domiciliu. Dacă debitorul are obligaţia de a aduce un fidejusor, acesta trebuie să fie o persoană capabilă de a contracta, să fie solvabilă şi să aibă domiciliul în raza teritorială a tribunalului în care trebuie să execute obligaţia. Dacă fidejusorul a devenit insolvabil, trebuie adus un altul, care să întrunească condiţiile menţionate. Această regulă nu se aplică dacă fidejusorul devenit insolvabil fusese stabili în virtutea unei convenţii, prin care persoana fidejusorului fusese indicată chiar de către creditor.
Orice obligaţie poate fi garantată prin fidejusiune. Pot fi garantate atât obligaţiile existente, cât şi obligaţiile viitoare sau chiar numai cele eventuale.
Principiul care domină raporturile dintre creditor şi fidejusor este acela că, în caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul poate să urmărească direct pe fidejusor, pentru executarea creanţei, fără ca această urmărire să fie condiţionată de o prealabilă urmărire a debitorului principal.
Dacă fidejusorul a plătit datoria, el se poate întoarce împotriva debitorului şi aceasta chiar în situaţia în care a garantat fără ştiinţa debitorului.
În principiu, fidejusorul poate recupera de la debitor suma plătită creditorului şi cheltuielile pe care le-a făcut după ce a notificat debitorului începerea urmăririi de către creditor; el va putea pretinde dobânzi la sumele plătite din ziua în care a notificat debitorului că a făcut plata, precum şi daune-interese.
Dacă sunt mai mulţi cofidejusori pentru unul şi acelaşi debitor, fidejusorul care a plătit datoria se poate întoarce împotriva celorlalţi fidejusori, însă numai în anumite cazuri expres prevăzute.
Fidejusiunea se poate stinge în mod direct, ca urmare a stingerii obligaţiei principale. Nu se va stinge însă fidejusiunea când plata a fost făcută nu de către debitor, ci de către un terţ care se subrogă în drepturile creditorului plătit.
Fidejusiunea se poate stinge şi pe cale directă, independent de soarta obligaţiei principale, astfel:
- remiterea de fidejusiune, ca expresie a renunţării de către creditor la garanţie;
- confuziunea, intervenită între patrimonial creditorului şi cel al fidejusorului.
- conpensaţia opusă de către fidejusor creditorului ş.a.
Există însă şi un mod de stringere specific fidejusiunii, independent de soarta obligaţiei principale, şi anume ipoteza în care, din culpa creditorului, fidejusorul nu ar mai avea posibilitatea să dobândeacă prin plata datoriei principale privilegiile şi ipotecile de care beneficia creditorul.
Bibliografie.
C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor.