Cesiunea de creanţă
Cesiunea de creanţă este o convenţie, un contract, prin care un creditor transmite o creanţă a sa unei alte persoane. Ea trebuie să îndeplinească deci toate condiţiile de validitate ale contractului. Creditorul care transmite creanţa se numeşte cedent, persoana căreia i se transmite creanţa se numeşte cesionar, iar debitorul creanţei transmise se numeşte debitor cedat.
Părţi în cesiunea de creanţă sunt numai cedentul şi cesionarul, aşa încât, pentru validitatea acesteia nu este necesar şi consimţământul debitorului cedat, însă, pentru a-i fi opozabilă, trebuie îndeplinite anumite formalităţi (notificarea cesiunii de creanţă către debitorul cedat sau acceptarea cesiunii de creanţă decătre debitorul cedat).
În principiu, orice creanţă poate forma obiectul unei cesiuni; fac excepţie creanţele declarate de lege incesibile, precum şi, de regulă, creanţele născute dintr-un contract sinalagmatic (caz în care creditorul este concomitent şi debitor, iar aceste calităţi nu pot fi separate).
Prin efectul cesiunii de creanţă, noul creditor al debitorului cedat va fi cesionarul. Creanţa care a format obiectul cesiunii rămâne însă neschimbată, păstrându-se natura ei, precum şi eventualele garanţii ce o însoţeau; cedionarul devine creditor al debitorului cedat pentru valoarea nominală a creanţei, indiferent de preţul cesiunii şi chiar şi atunci când cesiunea s-a făcut cu titlu gratuit. De exemplu, cedentul transmite cesionarului o creanţă de 7.000 lei pe care o are împotriva debitorului cedat, pentru suma de 6.000 lei, sau o donează. Cesionarul va pretinde debitorului cedat să-i plătească valoarea nominală a creanţei, adică 7.000 lei
Atunci când cesiunea de creanţă se face cu titlu oneros, în raporturile dintre cedent şi cesionarea produce un alt efect, anume acela de a naşte în sarcina cedentului obligaţia de garanţie, care este de două feluri: de drept şi convenţională.
Garanţia de drept cuprinde obligaţia cedentului de a răspunde de existenţa actuală a creanţei şi a accesoriilor sale. Cu alte cuvinte, cedentul este ţinut să garanteze că, la momentul cesiunii, creanţa cedată există în mod valabil, că titularul ei este cedentul şi că nu a intervenit nicio cauză de stingere.
Bibliografie
C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor.
Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală.